'

Povești de Paște din spatele ușilor Foglia

Îmi amintesc că, în copilărie, Paştele a însemnat pentru mine mai mult obiceiul de a ciocni ouă roşii, iar adevărata lui semnificaţie am aflat-o abia pe la 8 ani. Paștele, în esență, înseamnă un singur lucru pentru absolut toată lumea: Învierea lui Hristos. Mai mult ca niciodată, în aceste zile, toată lumea este mai bună, mai iertătoare, mai atentă cu cei din jurul său.

Paștele din vremea copilăriei mele îmi amintește de niște emoții atât de mari încât simt că retrăiesc acele momente și acum.
În fiecare an, obiceiurile erau aceleași, de la pregătiri, luatul de Lumină, slujba cea Mare și masa cea mare din ziua de Paște. Însă momentele care îmi transmit personal emoții, nu sunt acestea, sunt acele momente de înainte cu câteva săptămâni și anume aranjarea casei până la cele mai mici detalii. De la covoarele bătute și spălate bine, datul cu var, gemurile frecate cu ziar sau oțet și tot procesul în sine de reamenajare a casei. Era o muncă care te storcea de energie, dar în momentul când se apropia ziua de Sfintele Sărbători Pascale, nu se pleca nicăieri, iar toți cei dragi și din familie se adunau în jurul mesei, era o bucurie sufletească atât de mare încât dispărea toată oboseala.

Un alt moment de care îmi amintesc cu drag este perioada deniilor Pascale, una profundă și semnificativă în tradiția creștină, marcând Săptămâna Mare. La început, eram trimisă de către bunica, sau mergeam cu ea de mână, iar mai apoi mergeam de plăcere, singură, pentru că întotdeauna la denii a fost un cor bine organizat care te făcea să asculți slujba cu drag și care te făcea să-ți simți sufletul mai împăcat, era o tristețe plăcută, o lume tainică, în care oamenii se comportau altfel decât în viața de zi cu zi.

 

Sunt convină că mulți dintre voi veți retrăi amintirile cu Obiceiul din prima zi de Paște.

După Slujba de Înviere, slujbă la care toată lumea mergea îmbracată cu haine noi, înainte de a ne bucura și savura toată mâncarea pregătită de la care ne-am abținut în zilele anterioare, avea loc un obicei drag ce ne aduce amintiri dulci: spălarea feței cu ou roșu, alb, busuioc și bani.
 

Semnificațiile obiceiului din prima dimineață de Paște

  • Ouăle roșii au legătură cu roşeaţa din obraji care înseamnă sănătate și simbolizează sângele lui Hristos;

  • Ouăle albe semnifică puritate;

  • Busuiocul aduce prospețime și binecuvântare în casă;

  • Banii aduc belșug și noroc.

Este un moment în care tradiția și credința se împletesc într-un gest simplu, dar profund. Această tradiție aduce cu sine o atmosferă de bucurie și speranță, reunind familia într-un act de iubire și binecuvântare reciprocă. Primul care se spăla pe față era persoana cea mai învârstă din familie, apoi ceilalți, iar la final copiii puteau lua toți bănuții.

Anul acesta, pentru a fi un proces cât mai ușor de reîmprospătare a casei și pentru a vă bucura de o atmosferă cât mai plăcută alături de cei dragi, am pregătit pentru dumneavoastră o serie de OFERTE AVANTAJOASE

  • Căzi de baie spațioase și confortabile pentru momentele de relaxare după o zi plină de bucurie și activități festive.

  • Lavoare moderne și funcționale, accesorizate cu oglinzi și lumini ambientale delicate, pentru o experiență plăcută în timpul îngrijirii personale.

  • Accesorii de baie elegante și practice, de la suporturi pentru prosoape la distribuitoare de săpun, pentru a completa imaginea perfectă a băii de sărbătoare.



campanie-paste-foglia-premii-27500-ron


De asemenea, indiferent de necesitățile tale, Foglia dorește să aducă un plus de bucurie și entuziasm în pregătirile dumneavoastră  iar pe aceasta cale vă anunțăm că vor fi cadouri în valoare de 27.500 RON așa că nu ezitați să vă abonați la newsletter!


Lumea se schimbă, viața se schimbă, dar ce are omul de mic în suflet nu se va schimba niciodată. În sufletul echipei Foglia, Paștele este exact ca-n copilărie, chiar dacă în jurul nostru totul arată diferit.

Postarea anterioara

Suport clienti De Luni pana Vineri intre orele 09:00 - 17:00 (exceptand sarbatorile legale)

0371232595 comenzi@foglia.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!